Clădirile mai mari sau mai înalte decât scrie în autorizația de construire au intrat în vizorul noii conduceri a Primăriei Dumbrăvița. Horia Bugarin, primarul comunei aflate lângă Timișoara, anunță că a început demolarea primelor construcții ilegale.

Nu vă apucați de construit fără a avea acte, nu construiți mai mare sau mai înalt sau oricum altfel decât prevede autorizația. Dacă punerea în legalitate va presupune demolare atunci asta sa va întâmpla. Și au început primele demolări. În mandatul meu va fi toleranță zero la încălcarea legii”, a afirmat Horia Bugarin.

Dominic Fritz, primarul Timișoarei, susține că la Dumbrăvița s-a construit haotic în ultimii ani și din cauza fostului edil pesedist.

Colegul meu Horia Bugarin, primarul USRPLUS din Dumbrăvița, comună lipită de Timișoara, duce o luptă grea. Dezvoltarea urbanistică din ultimii ani s-a făcut haotic, de multe ori cu complicitatea primăriei, care a fost în mâna PSD-ului până la victoria lui Horia de acum un an. În trecut, legea a fost tratată doar ca o recomandare. Acum, cu Horia primar, lege e lege, regulile se aplică tuturor la fel. Primăria își face treaba: apără interesele comunității, indiferent pe cine trebuie să “deranjeze”. Respect, Horia, suntem cu tine”, a declarat Dominic Fritz.