Șoferii vor mai avea ceva timp de așteptat până când șantierul pentru lărgirea la patru benzi a drumului din Timișoara spre autostradă, prin Dumbrăvița și Giarmata, va fi finalizat. Alin Nica, președintele Consiliului Județean Timiș, anunță că firma care execută lucrările cu greu se mobilizează pentru a le realiza.

Încă nu am reziliat contractul cu constructorul. Am văzut o oarecare mișcare acolo, dar nu este ritmul pe care mi-l doresc. Sunt probleme acolo în continuare. Încă mai am o fărâmă de speranță că pot să-l determin pe constructor să accelereze lucrările. Sper să am dreptate. În caz că reziliem contractul, trebuie să ne asumăm și riscul de a pierde finanțarea”, a declarat Alin Nica.

Șeful CJ Timiș a afirmat că nici Primăria Timișoara nu s-a mobilizat pentru a-și asuma faptul că va scoate stâlpii de troleibuz din Dumbrăvița, astfel că firma care realizează lucrările nu poate interveni în acea zonă.

Drumul dorim să-l facem și-l vom face. Dacă va fi să reziliem contractul, și asta este una dintre direcții, atunci ne vom asigura de planul B în cazul în care vom pierde finanțarea. Îl vom face eventual din fonduri proprii sau vom aplica pe o altă finanțare. Dar până atunci eu încă mai sper să nu pierdem această șansă imensă pe care o avem cu finanțarea europeană. Proiectul este de aproximativ 80 milioane lei. Asta ar însemna să găsim 80 de milioane de lei, să facem proiectul noi, din fonduri proprii, ceea ce este un efort foarte, foarte mare”, a detaliat Alin Nica.

Președintele CJ Timiș a acuzat și fosta conducere a instituției pentru faptul că a avut mai multe scăpări atunci când a realizat proiectul.

Sunt probleme structurale de prevedere a anumitor sume pentru anumite lucrări pe care constructorul le solicită ca fiind imperios necesare datorită unor inadvertențe în ceea ce privește studiul de trafic. Construcția drumului în studiul de fezabilitate a fost gândită pentru un anumit trafic, acum avem o încărcătură mult mai mare de autovehicule care folosesc acel drum. Studiul de fezabilitate se baza pe un studiu de trafic de acum șase, șapte ani, ori de atunci s-au schimbat foarte multe lucruri. Facem acum un nou studiu de fezabilitate să vedem dacă putem să adaptăm, să suplimentăm anumite cheltuieli și să facem ca drumul să nu fie în situația în care după ce l-am terminat să se crape, să se fisureze, să se facă gropi sau denivelări, că am fi de mirul lumii atunci. Mai este o problemă cu CFR Infrastructură, pentru trecerea la calea ferată, bani care n-au fost prinși în proiect și pe care trebuie să-i prindem suplimentar”, a afirmat Alin Nica.