Sociologul Sebastian Lăzăroiu l-a caracterizat aproape perfect pe actualul ministru al Finanțelor, Dan Vîlceanu, ajuns chiar secretar general al PNL.

Vîlceanu îmi amintește de valutiștii anilor 90. Vorbește repede, argumentează șchiop și hazliu, însă tu n-ai timp să râzi, fiindcă ești fascinat de aparența firului logic. Pe măsură ce se prelungește conversația, ești tot mai convins că urmează să devii victima unui escroc. De altfel, îți pipăi portofelul de câteva ori, întrebându-te dacă nu cumva omul vrea să te buzunărească și nu să-ți cumpere dolarii. În final, rămâi cu senzația că, numai prin simpla trăncăneală, ți s-a furat ceva, fără să știi ce – un nasture, șiretul de la pantofi, catarama de la curea. Trebuie neapărat să verifici, când ajungi acasă, dacă le ai pe toate la tine” a scris sociologul Lăzăroiu pe pagina sa de Facebook.

Dacă cineva ne-ar fi spus, în urmă cu câțiva ani, că partidul Brătienilor va ajunge să fie condus de un șmecheraș din Gorj, care face echipă cu un altul din Vîlcea probabil că toți am fi spus că e vorba de o glumă proastă. Dar lucrurile stau fix așa. Astăzi, PNL este la mâna unui Cîțu, fost pușcăriaș în Statele Unite, iar spectacolul grotesc oferit de peneliști ne demonstrează că Partidul Național Liberal se îndreaptă spre statutul de rebut politic, sub patronajul unor foști mahări pedeliști, singurii cu care Klaus Werner Iohannis poate interacționa. Cu diferența că pe vremuri un Boc sau un Flutur îi făceau pantofii lui Traian Băsescu sau, după caz, populau dealurile Sucevei cu oi în cinstea celui cu nume de cod Petrov.

Revenind în prezent, este greu de înțeles cum de a ajuns totuși România politică în această situație fără ieșire. Vineri seara, într-o scenetă de parodie fără precedent, Florin Cîțu a apărut în fața presei alături de al doilea premier desemnat de Iohannis în actuala criză guvernamentală, Nicolae Ciucă, acesta din urmă fiind vizibil jenat de spectacolul pe care e nevoit să îl ofere după ce a ales să intre în cocina politică de pe Dâmbovița. Cîțu le-a spus jurnaliștilor că viitorul guvern va trece de votul Parlamentului, în timp ce generalul în rezervă a admis că matematic e imposibil să devină prim-ministru.

Ce să înțeleagă oare românii din toată tarantela pusă la cale de Klaus Iohannis, înainte de a pleaca să viziteze piramidele din Egipt? Cum să mai suporte oamenii știrile zilnice care ne indică un dezastru macabru în acest val patru pandemic, care i-a prins nepregătiți pe guvernanți? Nici nu avea cum să-i găsească noua criză în dispozitiv de lucru pe peneliștii lui Iohannis, din moment ce chiar acesta decreta prin vară că România a învins pandemia!? Suntem singura țară din UE și probabil printre puținele de pe glob unde nu se găsesc nici în spitale și evident nici în farmacii stocuri de antivirale care să-i ajute pe bolnavi să lupte cu acest cumplit virus. Și totuși românii sunt calmi, resemnați, decuplați de circul politic, ceea ce nu e neapărat rău. Fiecare dintre noi este pe cont propriu, iar indiferent ce fel de guvern se va instala, dacă mai este posibil așa ceva, este sigur că situația din țară se va înrăutăți atâta vreme cât ora exactă în politică o dă un personaj care nu simte absolut nimic față de România și cetățenii ei.

Klaus Werner Iohannis este cel mai străin cetățean al statului român și vrea cu orice preț să ne arate asta. Altfel nu se explică cum în pragul valului patru ne-a trimis pe toți să jucăm golf, iar acum câteva zile se plimba relaxat prin Cairo și pe la piramide, îmbrăcat în alb, alături de soția sa. În timp ce țara nu are un guvern care să poată pregăti iarna care vine, pentru că despre criza sanitară nu mai are rost să discutăm.

Urmează zile tot mai complicate, pentru că un guvern interimar nu poate opera rectificarea bugetară, atât de necesară la final de an pentru asigurarea salariilor din sectoare vitale și sensibile, cum ar fi sănătatea și educația. Dar, așa cum am mai spus, atâta vreme cât puterea se află doar în mâna lui Iohannis vom asista la crize în toate domeniile, iar asta înseamnă vieți pierdute ca la război, șanse ratate pentru elevi și studenți, sărăcie și mizerie.

Autor: Nicolae Ivan

Preluare foto: pandurul.ro