După ce primvicepreședintele PSD Sorin Grindeanu a declarat că Florin Cîțu reprezintă o etapă depășită au și început atacurile concertate la adresa fostului premier.
Pe Facebook s-au reactivat lighenarii/lanterniștii și au readus în atenție OUG 13, evident fără să vorbească nimeni de OUG 14, semnată tot de Grindeanu. Nu mai discutăm despre memoria scurtă a unora, care uită că același Sorin Grindeanu l-a demis pe Florin Iordache.
Paradoxal, cei care îl atacă pe actualul primvicepreședinte al Partidului Social Democrat îi reproșează faptul că s-a blocat în Guvern, împreună cu Victor Ponta și cu o mână de oameni fideli și a refuzat să demisioneze. Fără să menționeze că Liviu Dragnea îi cerea obsesiv demisia lui Sorin Grindeanu, pe care l-a și exclus din PSD, în cadrul unui simulacru de ședință a sinistrului BPN.
Dacă la vremea respectivă toți #reziștii îl susțineau pe Grindeanu în războiul cu Dragnea, acum se încearcă reîncălzirea unei ciorbe care oricum a expirat, adică OUG 13. A fost scos din zona lui de confort inclusiv Tudor Chirilă, portavocea lui Klaus Iohannis în trecutul recent, care l-a atacat tot pe Sorin Grindeanu.
După ce a băut un pahar cu apă înainte de live. E surprinzător faptul că un personaj precum Tudor Chirilă nu a spus niciun cuvânt până azi despre dezastrul sanitar din România, dar brusc și-a amintit de OUG 13…anulată de Grindeanu prin OUG 14. Cine vă mai crede, propagandiștilor?
Autor: Nicolae Ivan
Preluare foto: bursa.ro
Be the first to write a comment.