Avansează lucrările de pe șantierul centurii de sud a Timișoarei. Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara anunță că firma care realizează varianta de ocolire Timișoara Sud a extins, în prima parte a acestei luni, sectoarele unde s-a așternut primul strat de asfalt. De asemenea, au fost efectuate lucrări pregătitoare realizării structurii rutiere.

Astfel, s-a turnat stratul de bază pe un sector dintre zona Freidorf și DN 59 Timișoara – Șag, precum și între Moșnița Veche și Ghiroda. În această perioadă s-au executat și lucrări la terasamente pentru amenajarea sensului giratoriu de la DN 59 și la bretelele de acces la conexiunea cu DN 6 Timișoara – Lugoj, precum și la cele două pasaje, unul peste calea ferată din zona satului Chișoda și al doilea din zona Moșnița Nouă (calea ferată Timișoara – Buziaș)”, a informat DRDP Timișoara.

Totodată, alte lucrări au mai fost făcute la podețe și pasaje, la rigole, rețele de irigații, consolidări de teren, decofrări, reprofilări de taluz.