Primul tramvai realizat de fabrica din Turcia va putea fi văzut din nou pe străzile Timișoarei. Societatea de Transport Public Timișoara informează că noua garnitură va fi supusă unor noi teste, în această seară, pe linia 9.

Pregătirile pentru punerea în circulație a noului tramvai produs de compania turcească Bozankaya continuă şi în această seară, pe traseul liniei 9. În aceste condiţii, începând cu ora 21.00, tramvaiele de pe linia 9 nu vor mai circula între bulevardul Dâmbovița și Ciarda Roșie”, a informat STPT.

Concret, tramvaiele de pe linia 9 vor circula doar între Gara de Nord și bulevardul Dâmbovița, legătura între bulevardul Dâmbovița și Ciarda Roșie urmând să fie realizată cu autobuze, care vor opri pe carosabil, în dreptul stațiilor de tramvai.