Inspectoratul Școlar Timiș informează că la nivelul județului nostru Ministerul Educației a distribuit 227.000 de teste de salivă, care vor fi folosite pentru evaluarea elevilor. Aceste teste au ajuns sâmbătă.
Marin Popescu, inspectorul școlar general al județului Timiș, a precizat că testele vor fi distribuite unităților de învățământ în data de 2 decembrie, iar testarea elevilor se va realiza începând cu data de 6 decembrie.
„La nivelul unităților de învățământ prin hotărârea consiliului de administrație se stabilește modul de administrare a testelor. Hotărârile consiliilor de administrație vor fi transmise Inspectoratului Școlar Timiș până în data de 2 decembrie. Acolo unde este cazul, testele vor fi transmise către părinți cu instrucțiuni de folosire și kitul corespunzător în 2 și 3 decembrie. Elevii vor fi testați în perioada 6 – 10 decembrie, fie la nivelul unității de învățământ, fie în familie (așa cum s-a stabilit în consiliul de administrație)”, a precizat Marin Popescu.
Be the first to write a comment.