Un pas important a fost făcut cu scopul realizării unui important proiect de infrastructură rutieră pentru Timișoara. Ministerul Transporturilor anunță că a fost stabilit traseul viitoarei centuri de vest a Timișoarei. Și anume, a fost avizată varianta 1 de traseu, din cele patru propuse inițial.

Varianta de traseu avizată în luna noiembrie are o lungime de aproximativ 14 kilometri și traversează unitățile administrativ teritoriale Timișoara, Săcălaz și Utvin. Sunt prevăzute patru noduri rutiere: la intersecția cu DN 69 (Timișoara – Arad) și centura de ocolire Timișoara Nord, la conexiunile cu DN 6 (Timișoara – Cenad), cu DN 59A (Timișoara – Jimbolia) și cu Timișoara printr-un drum de legătură. Proiectul are ca scop construirea unei variante de ocolire a orașului din zona intersecției DN 69 (Timișoara – Arad), cu DJ 591 (unde se va lega cu varianta de ocolire Timișoara Sud, acum în construcție), ce va înconjura orașul prin vest, rezultând astfel închiderea inelului de centură a municipiului Timișoara. De asemenea, VO Timișoara Vest va avea nouă lucrări de artă (poduri și pasaje)”, a informat Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara.

Potrivit reprezentanților instituției, în perioada următoare vor avea loc și alte studii necesare pentru finalizarea studiului de fezabilitate.