O serie de manifestări au loc astăzi la Timișoara, pentru a marca 32 de ani de la izbucnirea Revoluției Române din Decembrie 1989. La data de 16 decembrie, la Timișoara, în Piața Maria, s-a strigat pentru prima dată „Jos Ceaușescu” și „Libertate”.

Ca în fiecare an, Primăria Timișoara a organizat o ședință festivă, în cadrul căreia s-au susținut discursuri, s-a ținut un moment de reculegere și s-a intonat imnul Revoluției, pe lângă cel național.

„Mă bucur că pornim câteva proiecte foarte importante în acest sens. Am obținut finanțare pentru Traseul Revoluției, iar Ministerul Culturii a dat drumul la proiectare pentru Muzeul Revoluției, care va fi unul național”, a afirmat Dominic Fritz, primarul Timișoarei.

Ziua de 16 decembrie este ziua aniversării Revoluției. Mâine, în 17 decembrie, vom avea comemorarea martirilor Revoluției. Astăzi aniversăm ziua curajului, pentru că întotdeauna, în fiecare revoluție, cea mai importantă zi este prima, care rupe lumile în două, în care cei mai curajoși tineri ai Timișoarei au reușit să rupă acel curs nefiresc al vieții care exista în România. Ziua de 16 decembrie pentru noi, timișorenii, reprezintă marea zi în care am făurit istorie. Libertatea stă pe umerii acestor martiri. Au fost oameni tineri, până în 30 ani, majoritatea tineri, și mulți dintre ei au plecat pentru ca noi să ne bucurăm de o libertate pe care nu toți o savurăm pe deplin. Să prețuim memoria acestor eroi”, a declarat și Ovidiu Drăgănescu, subprefectul de Timiș cu atribuții de prefect.

Nu au lipsit de la eveniment nici revoluționarii, care au susținut mai multe discursuri.

Este regretabil faptul că dosarele Revoluției nu au fost finalizate, iar politicienii noștri se fac că muncesc. Ne-a rămas doar să-i plângem pe cei care s-au sacrificat pentru libertatea noastră în Timișoara”, a spus revoluționarul Lucian Căldăraru, consilier local PNL.

Este trist să vezi că în Timișoara generația tânără știe foarte puține despre ce a fost acum 32 ani. Noi suntem încă aici și ne revine tuturor un rol deosebit să milităm și să facem cunoscut ce s-a întâmplat în decembrie 1989. Noi știm vinovații, dar nu avem o decizie oficială a ceea ce s-a întâmplat”, a precizat revoluționarul Petrișor Morar.

În seara zilei de 16 decembrie 1989, în Timișoara, sute de oameni au pornit, din Piața Maria, lupta împotriva dictaturii ceaușiste. Patru zile mai târziu, Timișoara era primul „oraș liber de comunism” din România.