Un proiect inedit a fost aprobat, joi seara, în plenul Consiliului Local Timișoara. Și anume, este vorba de un regulament pentru conservarea urmelor Revoluției Române din Decembrie 1989, de gloanțe, alte proiectile sau graffiti. Ideea îi aparține consilierului local USRPLUS Răzvan Negrișanu.

Multe dintre urmele Revoluției, de gloanțe sau obuze, din orașele martir ale României au fost distruse cu ocazia reabilitării sau refacerii unor clădiri și situri monumente istorice sau pur și simplu șterse, curățate sau acoperite, dacă vorbim despre graffitiuri. Cele mai multe administrații din România nu au înțeles valoarea lor memorială, Bucureștiul fiind un exemplu negativ, iar Timișoara era cât pe ce să se înscrie în aceeași direcție a distrugerii acestor urme pe care o oprim, acum. Timișoara este kilometrul zero al libertății și democrației în România din perioada postbelică. Revoluția a început aici și este unică în fostul bloc sovietic prin caracterul ei multicultural, prin eroismul participanților și violența represiunii. Conservarea urmelor Revoluției, sângeroase, este un mod prin care orașul va spune și această poveste despre istoria lui”, a explicat alesul local.

Concret, regulamentul urmărește prevenirea ștergerii urmelor istorice ale Revoluției din decembrie 1989, de gloanțe/alte proiectele sau de graffiti datând din zilele Revoluției, în cadrul lucrărilor de conservare, consolidare, restaurare și reabilitare.

Astfel, sunt prevăzute obligații atât pentru Primăria Timișoara, cât și pentru proprietarii sau administratorii de clădiri situate în perimetrul delimitat de proiectul Traseul Revoluției. Și anume, Piața Maria, Podul Traian, Piața Victoriei, Piața Libertății, Piața Sf. Gheorghe, Prefectura, Podul Decebal, Parcul Poporului și Cimitirul Eroilor.

Pentru a reuși o bună mapare a clădirilor care prezintă urme ale Revoluției din 89, Primăria Timișoara va institui în maximum 90 de zile de la aprobarea prezentului regulament Registrul urmelor Revoluției din decembrie 1989, lansând o invitație publică tuturor cetățenilor Municipiului Timișoara de a transmite online (urme.glont@primariatm.ro) ori fizic fotografii ale fațadelor clădirii/ clădirilor care prezintă urme de gloanțe, de proiectile ori de graffitti din vremea revoluției împreună cu adresa acesteia/ acestora și, opțional, o scurtă descriere. Pentru a veni în ajutorul proiectanților, Direcția de Urbanism a Primăriei Timișoara va elabora un ghid de bune practici după modelele din alte state europene, iar Primăria Timișoara va monta plachete comemorative pe întreg traseul revoluției”, a afirmat Răzvan Negrișanu.