Vești bune aduse de Consiliul Județean Timiș. Reprezentanții instituției anunță că, în urmă cu câteva zile, a fost semnat contractul pentru revitalizarea Conacului Mocioni din Foeni. Proiectul este finanțat cu bani norvegieni, prin Programul Ro-Cultura și are o valoare de aproape zece milioane de lei, plus TVA.

Antreprenorul care va executa serviciile de proiectare și execuție este Asocierea T.T. & Co Solaria Grup SRL – Euras SRL – Graphic Space SRL, lider T.T. & CO Solaria Grup SRL. Durata serviciilor de proiectare este de șase luni, iar cea de execuție a lucrărilor de 22 de luni.

Suntem încântați că lucrurile au început să intre pe un făgaș normal de desfășurare. După întârzierile întâmpinate anterior, era o condiție esențială pentru a putea atinge obiectivele acestui proiect ambițios. Sunt convins că o bună comunicare cu antreprenorul, precum și o supraveghere îndeaproape a evoluției lucrărilor din partea personalului tehnic din cadrul Consiliului Județean ne vor permite ca, la final, să avem parte de unul dintre cele mai frumoase monumente istorice din țară, ce va polariza dezvoltarea zonei pe mai multe sectoare”, a declarat Alin Nica, președintele CJ Timiș.