Dominic Fritz a găsit vinovatul pentru amenda de 21 de milioane de euro primită de Colterm pentru că nu a cumpărat certificatele verzi pentru anul 2020. Și anume, fosta administrație Robu, care nu a alocat bani pentru achiziționarea lor. Vă reamintim că, în urmă cu câteva zile, Curtea de Apel Timișoara a decis să respingă acțiunea societății Colterm, care a contestat amenda primită de la Agenția Fondului de Mediu.
„Decizia Curții de Apel nu este definitivă. Suntem în dialog cu reprezentanții Colterm cu privire la următorii pași pe care îi va face compania în acest proces. Amenda primită de Colterm este pentru neachiziționarea certificatelor verzi și a fost dată de Agenția Fondului de Mediu. Aceste certificate verzi erau pentru anul 2020 și pentru ele nu a fost bugetat niciun leu de către fosta administrație. Societatea a contestat amenda în luna iunie. Primăria Municipiului Timișoara continuă eforturile de retehnologizare și modernizare a companiei, începute anul acesta. Menționăm faptul că în cursul acestui an am reușit să înlocuim 15 km de rețea de termoficare, adică jumătate din lungimea inclusă în proiectul de retehnologizare a rețelei din oraș. De asemenea, administrația locală a acordat peste 180 de milioane de lei pentru a asigura producția și distribuția de agent termic în Timișoara”, a transmis Primăria Timișoara.
După ce Curtea de Apel Timișoara a decis că societatea Colterm trebuie să plătească amenda de 107 milioane lei, și Nicolae Robu a avut o reacție, solicitând să vină DNA la primărie.
„DNA – e timpul să vină să îl ia! Toate au o limită! Când toată lumea știe că numărul de certificate de CO2 se comunică celor ce trebuie să le cumpere, pentru un anume an (în cazul nostru: 2020), la mijlocul lunii februarie a anului următor (în cazul nostru: 2021), cu obligația cumpărării lor până la data de 30 aprilie a acelui an următor (în cazul nostru: 2021), impostorul -șomer în țara lui!- ajuns primar al Timișoarei, Dominic Samuel Fritz, și Dublul Repetent ajuns viceprimar, Ruben Lațcău, își permit să pună amenda istorică de 21 milioane euro în sarcina administrației Robu! Pentru că este vorba de o sumă uriașă și pentru că nu e drept ca de ea să fie prejudiciat orașul Timișoara, ca cetățean contribuabil, dar și ca acuzat de actualii diriguitori ai Primăriei Timișoara, solicit, cu respect, DNA, prin această declarație publică, să cerceteze cele întâmplate și să stabilească responsabilitățile conexe”, a afirmat Nicolae Robu.
Totodată, fostul primar îl acuză pe Dominic Fritz că este un „șarlatan”.
Robulianule, pai tu ai adus sicuetatea aici si Timisoara in halul in care este. Ca asta s-a dovedit incompetent sa o salveze, poate si din cauza alora doi care ti-au finantat si tie campania electorala si pentru care ai facut o gramada de jocuri administrative, e altceva!