AUR – revelația care confirmă
Alianța pentru Unirea Românilor este cel mai tânăr partid parlamentar, fondat în urmă cu doar doi ani de zile. După ce a ajuns în Parlament, foarte mulți analiști politici, ziariști și politicieni de rit vechi nu au dat nicio șansă AUR, ba mai mult au fost lansate tot soiul de scenarii privind destrămarea formațiunii. Iată că anul 2021 a contrazis toate aceste speculații nefondate, iar AUR este a doua forță politică a țării, după PSD. Unele institute de sondare a opiniei publice creditează AUR cu 23%, altele cu 17-19%;oricum PNL se află în urma Alianței pentru Unirea Românilor, în timp ce USR se zbate undeva în zona a 10%.
Chiar dacă propaganda antiromânească și unii vectori de imagine din partidele vechi insistă pe faptul că AUR ar fi un partid extremist, nimic din discursul public al liderilor și nicio acțiune parlamentară nu indică acest fapt. Din contră, putem spune că AUR este cel mai moderat partid suveranist parlamentar din UE, spre deosebire de alte formațiuni din statele membre care militează, spre exemplu, pentru destrămarea Uniunii Europene.
Din punct de vedere al mesajelor publice, AUR funcționează mai degrabă ca o formațiune modernă europeană, având mai multe platforme de gândire și expresie. George Simion, Claudiu Târziu și Dan Tănasă reprezintă vocile principale ale formațiunii, fiecare dintre aceștia atingând segmente bine țintite din populație. Dovadă a prizei la public stau toate acțiunile de protest organizate de AUR.
În momentul de față nicio altă formațiune politică din România nu are forța de convingere pentru a scoate cetățenii obișnuiți în stradă. Atât PSD, cât și PNL își pot mobiliza, în cel mai bun caz, structura de partid. Dacă va păstra această linie și pe viitor, este aproape sigur că AUR va conta din ce în ce mai mult în plan parlamentar, mai ales că e de așteptat ca anul 2022 să fie unul măcinat de tensiuni sociale, dar și de conflicte între principalii parteneri de la guvernare, PSD și PNL.
N. Ivan
Preluare foto: presshub.ro
Be the first to write a comment.