Vești proaste pentru Alin Nica. Președintele Consiliului Județean Timiș are Covid-19. În aceeași situație se află și Alexandru Proteasa, vicepreședintele liberal al instituției.

Cei doi au aflat că s-au infectat cu noul coronavirus înainte de a pleca în Serbia, la Novi Sad, pentru a participa la ceremonia de preluare a titlului de Capitală Europeană a Culturii în anul 2023, care are loc astăzi.

Din fericire, cei doi nu au simptome, astfel că vor sta în carantină la domiciliu. Atât Alin Nica, cât și Alexandru Proteasa sunt vaccinați.

Alin Nica a fost ieri, la Reșița, alături de Dominic Fritz, unde s-a semnat contractul pentru întocmirea documentației tehnice pentru modernizarea liniei ferate Reșița – Timișoara. După ce a aflat că șeful CJ Timiș are Covid-19, Dominic Fritz s-a testat. Primarul Timișoarei nu este infectat cu Covid-19.