Investiție uriașă cu scopul punerii în valoare a unui important obiectiv turistic din județul Timiș. Este vorba de Conacul Mocioni, din localitatea Foeni, care va fi reabilitat în cadrul unui proiect finanțat cu fonduri norvegiene în valoare de aproape 3,5 milioane de euro. Proiectul este implementat de Consiliul Județean Timiș, iar lansarea acestuia a avut loc astăzi.

În cadrul acestui proiect, pe lângă lucrările de reabilitare, a fost gândit și un plan de revitalizare al monumentului istoric.

Lucrurile au început să intre pe un făgaș normal de desfășurare, după întârzierile întâmpinate anterior. O bună comunicare cu antreprenorul, precum și o supraveghere îndeaproape a evoluției lucrărilor din partea personalului tehnic din cadrul Consiliului Județean, ne vor permite ca, la final, să avem parte de unul dintre cele mai frumoase monumente istorice din țară, ce va polariza dezvoltarea zonei pe mai multe sectoare. Proiectul, în totalitatea sa, este unul mult mai complex, reabilitarea monumentului fiind doar una dintre componente. Este însă o etapă provocatoare și laborioasă. Conacul Mocioni va deveni un centru pentru activități culturale, educaționale și artistice. Vom desfășura aici acțiuni intersectoriale, culturale, educaționale, patrimoniale, turistice sau artistice”, a declarat Alin Nica, președintele Consiliului Județean Timiș.

După ce conacul va fi reabilitat, va fi dezvoltată o ofertă culturală atractivă și unică în județul Timiș.

Obiectivul proiectului trece cu mult de miza reabilitării fizice a conacului. Țintim o revigorare economică, socială și culturală a zonei, prin atragerea de turiști, având în vedere valoarea națională și universală a Conacului Mocioni din Foeni. Vor putea fi desfășurate numeroase acțiuni menite să atragă atenția asupra oportunităților create de reabilitarea conacului, precum constituirea grupului de acțiune și sprijin Prietenii Conacului Mocioni, campanii de sensibilizare și informare, frustuck bănățean, vizite de studiu, rezidență de artă stradală și amenajare peisagistică, baluri caritabile etc.”, a detaliat Alin Nica.

Consiliul Județean Timiș a semnat, în luna decembrie a anului trecut, contractul pentru lucrările de proiectare și execuție cu asocierea T.T.&Co Solaria Grup SRL – Euras SRL – Graphic Space SRL. Durata serviciilor de proiectare este de șase luni, iar lucrările de execuție se vor realiza în 22 de luni. Astfel, monumentul istoric din Foeni va fi complet restaurat până la sfârșitul lunii aprilie 2024.