Decizie neașteptată luată de Mihai Ritivoiu (PSD). Noul prefect de Timiș a anunțat că își va oferi mașina de serviciu și șoferul Ambulanței Timiș. Asta pentru că instituția este sufocată în această perioadă de solicitări de la populație pentru testarea la domiciliu, astfel că nu are suficiente mașini și șoferi.

În Comitetul pentru Situații de Urgență de vinerea trecută, Prefectura a cerut instituțiilor participante să vină în ajutor și să pună la dispoziție mașini și șoferi pentru transportul cadrelor medicale la testare. În afară de ISU Timiș, care a disponibilizat cinci mașini și merită mulțumiri publice, nimeni nu a mai dat vreun semn legat de acest subiect. Voi solicita astăzi tuturor instituțiilor deconcentrate aflate în coordonarea directă a Prefecturii să prezinte în scris câte mașini și șoferi pot disponibiliza pentru a susține activitatea Serviciului de Ambulanță, iar în cazul în care nu au posibilitatea, să și explice care este cauza”, a declarat Mihai Ritivoiu.

Noul prefect de Timiș a mai precizat că a luat decizia de a renunța la mașina de serviciu și la șofer în favoarea Ambulanței Timiș pentru a da „un semnal de implicare totală”.

În perioada următoare mă voi deplasa singur la serviciu și pe teren cu mașina familiei, până când trece valul și nu va mai fi nevoie de ajutorul lor. Sper ca forța exemplului personal să mobilizeze mai bine instituțiile statului”, a adăugat Mihai Ritivoiu.