Ruben Lațcău, viceprimarul Timișoarei, anunță că în ultimele luni s-au făcut mai multe reparații la două secții importante ale Spitalului Municipal. Este vorba de Clinica ORL și de Clinica de Oncologie.

Cabinetele medicale, birourile de internări sau holurile de așteptare sunt acum curate și asigură condiții civilizate pentru pacienți și cadrele medicale ce lucrează acolo. Primăria Timișoara a plătit 87.000 lei pentru lucrările de la Oncologie și 300.000 lei pentru cele de la ORL. Ca instituție am făcut reparații la instalația electrică, am tencuit și zugrăvit pereții, am înlocuit pardoselile din gresie și am montat covor PVC medical”, a afirmat Ruben Lațcău.

Viceprimarul Timișoarei a precizat că în acest an primăria a alocat 142 milioane lei pentru investiții în sănătate. Majoritatea banilor merg pentru dotări la Spitalul Municipal Timișoara, pentru finalizarea corpului B de la Spitalul de Copii „Louis Țurcanu”, pentru extinderea Spitalului de Boli Infecțioase „Victor Babeș” și pentru noua clădire a Clinicii de Balneologie.

Cel mai important e că am făcut deja primii pași pentru cel mai important obiectiv din ultimii 50 de ani din oraș: campusul medical pentru Spitalului Municipal”, a precizat Ruben Lațcău.