După ce a verificat funcționalitatea sirenelor de alarmare a populației, Primăria Timișoara a trecut și la inventarierea adăposturilor publice de protecție civilă din oraș, în contextul crizei din Ucraina. Astfel, Cosmin Tabără, viceprimarul Timișoarei, anunță că la nivelul orașului sunt 92 de astfel de adăposturi, însă majoritatea sunt într-o stare foarte proastă.
„Timișoara beneficiază de 92 de adăposturi publice de protecție civilă, conf. HG 977/2002. Împreună cu Iulian Găurean, șef Birou Situații de Urgență, am început inventarierea lor, verificăm starea lor de funcționare, pentru a putea fi puse în folosință la nevoie. Multe sunt într-o stare foarte proastă, dar există și câteva într-o stare foarte bună. Îi felicit pe locatarii acestor imobile care s-au implicat pe cont propriu în menținerea lor în condiții optime. În cursul săptămânii viitoare, vor fi vizitate fiecare dintre cele 92 de locații și se va face un inventar cu necesarul pentru dotarea acestor adăposturi. Tot săptămâna viitoare voi prezenta situația exactă a adăposturilor. Luni, 28 februarie, va avea loc ședința Comisiei de apărare”, a declarat Cosmin Tabără.
Viceprimarul Timișoarei a mai precizat că acum, când există acest conflict din Ucraina, chiar lângă granița cu România, este nevoie să se ia tot felul de măsuri de prevenție și să revenim „cu picioarele pe pământ”.
„Poate că acest conflict de la granița României ne aduce puțin cu picioarele pe pământ. Nu este una dintre cele mai fericite etape ale vieții noastre, am fost învățați cu perioadă de pace, cu liniște. Acum, măcar în al 12-lea ceas este nevoie să facem ceva. Să nu așteptăm doar ajutorul din partea aliaților sau al altcuiva, e nevoie să facem câțiva pași care, într-o situație specială, să ne poată pune în siguranță viața. Cred că ce se întâmplă în Ucraina este și pe un fond de naivitate politică, inclusiv a președintelui acestei țări, care aflat în conflict cu Rusia din 2014 a semnat decretul de mobilizare când rușii erau deja la porțile Kievului. Nu știu dacă a făcut bine sau nu, nu sunt analist sau strateg militar, dar cred că noi, aici în Timișoara, trebuie să luam câteva măsuri de prevenție. Măsurile pe care le luăm sunt de prevenție, pentru a fi pregătiți în cazuri de situații de urgență. Intenția nu este de a panica populația, ci de a atrage atenția că trebuie să avem grijă de aceste spații”, a afirmat Cosmin Tabără.
Be the first to write a comment.