Timișoreanul Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, anunță că au fost eliminate principalele motive pentru întârzierea sau blocarea proiectelor. Asta după ce a fost modificată legislația achizițiilor publice și a procedurilor de eliberare a avizelor.

În domeniul infrastructurii de transport, statul român avea nevoie de o reașezare a cadrului legislativ. Aceste modificări aprobate astăzi în Guvern erau absolut necesare pentru dezvoltarea infrastructurii rutiere din România. Până acum 80 la sută din timpul alocat unui proiect era consumat de birocrație, iar dacă reziliai un contract era nevoie de aproximativ doi ani pentru a relua proiectul”, a afirmat Sorin Grindeanu.

Pe scurt, ministrul Transporturilor a detaliat faptul că, în faza de licitație, a fost eliminată blocarea contractelor în timpul implementării din cauza creșterii prețurilor, precum și contestațiile nejustificate.

În ceea ce privește faza de implementare, a fost eliminat șantajul antreprenorilor care după semnarea contractelor nu se mobilizează și nu respectă termenele contractuale, dar și întârzierile pe termen lung și indisciplina în faza de execuție, precum și notificările depuse chiar la începutul contractelor.

Sorin Grindeanu mai anunță că sunt modificări care vor avea un impact pozitiv și asupra fazei de avizare. Astfel, vor fi eliminați timpii pierduți provocați de birocrația excesivă în domeniul exproprierii terenurilor deținute de autoritățile publice locale.