Primăria Timișoara a fost luată prin surprindere de numărul mare de șoferi care vor să-și cumpere abonamente de parcare de tip rezident. Astfel, a fost luată o decizie urgentă.

Serviciul Public pentru Administrarea Parcărilor din Municipiul Timișoara-Timpark anunță că, urmare a numărului mare de solicitări pentru eliberarea abonamentelor de tip Rezidențial, în perioada 01.04.2022-22.04.2022, nu vor fi sancționați proprietarii autovehiculelor ce parchează în zonele rezidențiale”, a informat Primăria Timișoara.

Reprezentanții instituției informează că abonamentul de tip rezident se emite la casieria Serviciului Timpark doar persoanelor fizice care au domiciliul în Timișoara, respectiv fac dovada că dețin în proprietate mașina pentru care solicită acest abonament.

Eliberarea lui se face în baza cărții de identitate a proprietarului și a certificatului de înmatriculare al autovehiculului, cu inspecția tehnică periodică valabilă. În cazul autovehiculelor deținute în comun de către soți, se va prezenta și certificatul de căsătorie, dacă solicitantul acestui abonament nu este înscris ca și proprietar în certificatul de înmatriculare al autovehiculului. Mai pot beneficia de acest tip de abonament și persoanele fizice care fac dovada că locuiesc în interiorul unei zone Timpark și au înscrisă în actul de identitate mențiunea privind stabilirea reședinței (fosta viză de flotant) la respectiva adresă. Abonamentul de tip Rezident se poate elibera pentru un singur autovehicul de persoană și NU asigură rezervarea unui loc de parcare”, a transmis Primăria Timișoara.

Orarul de funcționare al casieriilor Timpark este de luni până vineri, între orele 08.00 – 20.00. De asemenea, abonamentele nerezidențiale de parcare valabile pentru zona roșie, galbenă și albastră, precum și cele de tip combinat pot fi achiziționate și online, accesând site-ul www.timpark.ro.

În urma procesului de digitalizare a administrației publice, achiziționarea abonamentelor pentru rezidenți va deveni posibilă prin intermediul unei platforme online”, a informat Primăria Timișoara.