Alin Nica, președintele Consiliului Județean Timiș și liderul PNL Timiș, își schimbă părerile după cum bate vântul. Ieri, Nica declara, pentru Pressalert.ro, că nu este de acord cu schimbarea lui Florin Cîțu de la șefia PNL. Asta după ce 40 de lideri județeni i-ar fi cerut demisia lui Cîțu din fruntea PNL pe motiv că „a lăsat partidul de izbeliște”.

Nu cred că e nevoie acum de schimbarea conducerii, e destul de greu să schimbi președintele fără congres. Oricum, o să fie o ședință a Biroului Politic Național zilele următoare. Eu nu sunt de acord cu schimbarea conducerii pentru că ar arăta imaturitate politică să schimbi conducerea cum bate vântul și ar trebui să ne concentrăm pe livrarea către cetățeni a unor rezultate bune din partea guvernării”, a afirmat Alin Nica pentru sursa citată.

Iată că o zi mai târziu, liderul PNL Timiș s-a răzgândit. Astfel, în cadrul unei conferințe de presă, Alin Nica a declarat, vineri, că de fapt Nicolae Ciucă ar reprezenta o „variantă viabilă” pentru funcția de președinte al PNL.

„Aș prefera să mă abțin de la a spune ce decizie va lua BEx-ul, în care parte vor merge lucrurile și din respect pentru președintele Florin Cîțu pe care l-am susținut la congres, dar și din dorința de a găsi o formulă comună astfel încât PNL să rămână unit în continuare. Premierul Nicolae Ciucă este o variantă viabilă pentru funcția de președinte a PNL, este un om care performează la guvernare, iar în aceste condiții geo-politice tulburi oferă siguranță și stabilitate. Ieri am fost la București și am discutat cu mai mulți lideri ai PNL, se dorește a avea o dezbatere internă și colegii care au inițiat această mișcare mizează pe o rezolvare elegantă a acestei dispute”, a afirmat Alin Nica.