Planuri date peste cap pentru Aeroportul Internațional Timișoara. Reprezentanții instituției au anunțat, miercuri, că va fi semnat contractul pentru realizarea noului Terminal de plecări curse externe în cursul zilei de vineri, în prezența ministrului Transporturilor Sorin Grindeanu. Însă evenimentul a fost anulat după ce pe ultima sută de metri, firma care s-a clasat pe poziția a doua a contestat licitația publică.
„Ieri, 6 aprilie 2022, la C.N.S.C. (Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor) a fost înregistrată contestația societății Strabag SRL București (de pe locul II) referitoare la procedura de achiziție publică pentru desemnarea executantului proiectului „Servicii de elaborare a documentației tehnico-economice (fazele D.A.C., P.T., D.E.) și realizarea pe baza acesteia a lucrărilor de executare pentru edificarea unei construcții cu destinația «Terminal plecări curse externe», cu asigurarea inclusiv a serviciilor de asistență tehnică din partea proiectantului”. În termen de 5 zile de la data înregistrării contestației, Societatea Strabag trebuie să depună o cauțiune de 2% din valoarea estimată a contractului. Termenul pentru soluționarea contestației este de 20 de zile. Până la clarificarea tuturor elementelor de legalitate și până la soluționarea cauzei la C.N.S.C., semnarea contractului este amânată”, a informat Aeroportul Internațional Timișoara.
Licitația pentru noul terminal de plecări curse externe a fost lansată la data de 3 septembrie 2021. Valoarea estimată a lucrărilor de construire a fost de aproape 90 de milioane de lei. Concelex SRL București a fost desemnat câștigătorul licitației pe 25 martie 2022, la valoarea de 83 milioane de lei. Pe locul II a fost societatea Strabag, cu o ofertă la valoarea de 87 milioane de lei.
„Termenul pentru depunerea contestațiilor a fost 4 aprilie 2022. Deși contestația a fost înregistrată de C.N.S.C. în 6 aprilie, este luată în calcul data transmiterii documentului, care poate fi în termenul legal de contestare”, au detaliat reprezentanții instituției.
Be the first to write a comment.