Ministerul Transporturilor nu renunță la ideea de a realiza un drum de mare viteză care va lega Banatul de Oltenia. Sorin Grindeanu a anunțat că săptămâna viitoare va fi relansată licitația publică privind proiectarea acestei investiții.

La începutul săptămânii viitoare vor începe procedurile pentru relansarea contractului privind realizarea studiului de fezabilitate necesar Drumului Expres Craiova-Lugoj. Licitația anterioară pentru realizarea acestui Drum Expres prevedea o perioadă de 4 ani pentru realizarea Studiului de Fezabilitate. După ce licitația a ajuns la final, câștigătorul a fost contestat și CNSC a cerut reevalurea atribuirii. Să lansezi 250 km într-un singur contract și să pui un termen de 4 ani pentru un SF, arată că nu vrei de fapt să realizezi acest proiect”, a declarat Sorin Grindeanu.

Ministrul Transporturilor a mai detaliat faptul că, de data aceasta, licitația pentru proiectarea drumului expres va fi lansată pe loturi, de la Filiași la Lugoj, și va dura cel mult doi ani.