Procurorii DNA Timișoara au descins, miercuri dimineață, la Primăria Giroc. Asta după ce marți, Mueen Al Shawish, un celebru dezvoltator imobiliar din comuna Giroc, a fost reținut de DNA Timișoara pentru șpagă.

Potrivit Pressalert.ro, cei de la DNA caută mai multe documente legate de ancheta aflată în curs, dar și cu privire la alte fapte de corupție.

Vă amintim faptul că dezvoltatorul imobiliar Mueen Al Shawish a fost reținut pentru dare de mită după ce, sprijinit de o altă persoană, i-ar fi promis unui angajat din Primăria Giroc 90.000 de euro, în două tranșe, pentru a face mai multe ilegalități.

Prima tranșă de 40.000 euro, „pentru eliberarea a două adeverințe din care să rezulte în mod nereal că două parcele de teren (de 7.882 mp și de 6.529 mp) fac parte din intravilanul localității, deși acestea figurau în realitate în extravilan”.

De asemenea, a doua tranșă, de 50.000 euro, a fost promisă pentru „întocmirea unui proiect imobiliar și eliberarea autorizației de construire pentru ansamblul de locuințe care urma să se realizeze pe un teren în suprafața de 6.600 mp, situat pe raza aceleiași comune”.