Vizită importantă, joi, la Timișoara. Principesa Margareta, Custodele Coroanei și fiica Regelui Mihai I, s-a aflat în capitala Banatului. Astfel, Majestatea Sa a plantat un nou stejar în locul celui uscat din Piața Libertății, care a fost sădit de Regele Ferdinand I.
De asemenea, Primăria Timișoara a decis ca B-dul Republicii să se întoarcă la numele pe care l-a avut până în anul 1947. Și anume, B-dul Regele Mihai I.
Înainte de evenimentul din Piața Libertății, Principesa Margareta a vizitat Catedrala Mitropolitană, fiind însoțită de mitropolitul Banatului, ÎPS Ioan Selejan. Asta în condițiile în care lăcașul de cult este ctitorit de Regele Mihai I al României.
„Prosperitatea și bunăstarea noastră ca oraș și ca țară sunt posibile doar dacă suntem integrați în aceeași casă comună, europeană. Familia Regală a României a fost întotdeauna o familie europeană, care a susținut valorile europene: respectul, toleranța, moralitatea, bunătatea. În vremuri tulburi ca cele pe care le trăim noi acum, cu un război la granițe, cu multă ură și multă incertitudine economică avem nevoie de repere și valori istorice care să ne arate drumul corect spre viitor. De aceea, relația dintre Timișoara și Familia Regală a României este atât de valoroasă și de importantă. O legătură care nu se poate desface. Cuvintele de încurajare rostite de Regele Mihai în 16 decembrie 1989, la Europa Liberă, miilor de oameni ieșiți pe străzile Timișoarei pentru libertate sau vizita Principesei Margareta în ianuarie 1990 la Timișoara pentru a se implica în reconstrucția țării – sunt astfel de repere care ne ajută să nu ne abatem de la calea corectă”, a declarat Dominic Fritz, primarul Timișoarei.
Be the first to write a comment.