Polițiștii împreună cu procurorii DIICOT au realizat, joi dimineața, cinci percheziții în județele Timiș și Caraș-Severin la trei persoane bănuite de constituirea unui grup infracțional organizat, zădărnicirea combaterii bolilor, fals informatic și fraudă informatică.
Potrivit oamenilor legii, în perioada 2021 – 2022, membrii grupului, aflați în legătură cu diverși medici, ar fi intermediat obținerea, în mod ilegal, de certificate de vaccinare împotriva Covid-19, în schimbul unor sume de bani.
„Pentru a obține un certificat de vaccinare valid, însă fără a i se fi administrat efectiv vaccinul, o persoană interesată ar fi plătit membrilor grupării sume cuprinse între 300 și 400 de euro, banii fiind încasați personal de către oamenii de legătură ai medicilor și predați acestora. Pentru aceste servicii, nu mai era necesar ca presupusul pacient să se prezinte la una dintre clinicile de vaccinare, ci doar de a transmite datele personale membrilor rețelei. Ulterior, în decurs de aproximativ două săptămâni, clientul ar fi primit certificatul verde de vaccinare valid, emis pe numele său, având toate datele personale implementate în sistemul informatic al D.S.P”, informează Poliția Română.
Ca urmare a investigațiilor, au fost identificate aproximativ 8.000 de persoane din întreaga țară, care au obținut certificate false de vaccinare.
„Faza operațională a cazului a fost declanșată în cursul lunii martie 2022, fiind efectuate cinci percheziții domiciliare la locațiile utilizate de persoanele bănuite (persoanele de legătură cu cadrele medicale). Au fost puse în executare 10 mandate de aducere și a fost luată măsura controlului judiciar pentru 7 dintre acestea. De asemenea, în urma perchezițiilor, au fost ridicate mai multe sisteme informatice (telefoane mobile, laptop-uri, memory stick-uri, memory carduri, HDD-uri etc) aparținând persoanelor implicate. Continuând cercetările, după efectuarea de investigații specifice, s-a reușit documentarea întregii activități infracționale a grupării, fiind identificate 3 cadre medicale, care ar fi efectuat aceste activități de vaccinare, în fals”, a transmis Poliția Română.
Be the first to write a comment.