Colterm anunță că sute de persoane vor să se debranșeze de la sistemul de termoficare al Timișoarei. Asta după ce iarna trecută au dârdâit de frig în locuințe, ca urmare a faptului că s-a furnizat căldură cu țârâita.

Până în prezent, au depus cereri de deconectare individuală un număr de 320 de proprietari de apartamente, iar 25 au solicitat debranșarea, respectiv rezilieri ale contractelor de furnizare a energiei termice”, a informat Colterm.

Pe de altă parte, reprezentanții societății susțin că sunt și unele persoane care au încredere în sistemul centralizat de termoficare. Așa se face că un dezvoltator imobiliar a solicitat branșarea la rețeaua de termoficare a unui bloc nou cu 85 de apartamente și două birouri. Blocul se va construi în zona de nord a Timișoarei.

De asemenea, Colterm mai anunță că a început deja pregătirile pentru sezonul de încălzire următor.

Astfel, finalul lunii în curs ne va găsi cu un stoc 6.200 tone de cărbune, iar în total, pentru asigurarea necesarului pentru sezonul rece următor, intenționăm achiziția cantității de 250.000 de tone de cărbune. Totodată, pentru asigurarea necesarului de gaze naturale pentru iarna care urmează, am încheiat contracte cu opt furnizori, principalii doi fiind Romgaz și OMV-Petrom, pentru cantitatea de 190.165 MWh. Pe de altă parte, în premieră pentru sistemul centralizat de termoficare, conform OUG nr. 27/2022, am reușit să creăm și stocuri de gaze naturale. Mai exact, a fost înmagazinată, până în prezent, cantitatea de 3.273,153 MWh de gaze, cu precizarea că, până în luna octombrie, vom avea un stoc de gaze naturale de 40.320 MWh”, a informat societatea de termoficare a Timișoarei.

Totodată, se realizează lucrări și la rețelele termice și sunt reparate cazanele de abur de la CET Sud.