În condițiile în care se anunță zile caniculare în zona de vest a țării, Prefectura Timiș a stabilit o serie de măsuri care se vor lua, în urma unei ședințe a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență.

Astfel, la nivelul județului Timiș se deschid punctele de prim-ajutor în caz de caniculă. Este vorba de șase astfel de locații, dintre care patru vor funcționa în Timișoara și două în Lugoj.

Și anume, Oficiul Poștal 1 Timișoara – bd. Revoluției din 1989 nr. 2, Opera Română Timișoara – Agenția de Bilete – str. Mărășești nr. 2, Oficiul Poștal nr. 5, Ghișeul 1 – str. 1 Decembrie nr. 90 Timișoara, Piața Iosefin Timișoara, Piața Iosif Constantin Drăgan, Centrul Civic, Lugoj și Splaiul Morilor nr. 1, Piața Agroalimentară, Lugoj.

Totodată, avem trei autocisterne pregătite în permanență pentru intervenții în cazul apariției incendiilor de vegetație uscată sau la fondul forestier. Estimăm că valul de căldură va lovi Timişul la sfârşit de săptămână. Suntem la datorie. Aveți grijă de voi”, a afirmat Mihai Ritivoiu, prefectul de Timiș.