Ministerul Educației a publicat, luni, rezultatele înainte de contestații obținute de absolvenții de liceu la examenul de Bacalaureat.
Astfel, aflăm că promovabilitatea în județul Timiș este de 69,06%, aproape identică cu cea înregistrată anul trecut, când a fost de 69,28%.
Concret, potrivit Inspectoratului Școlar Timiș, la BAC s-au înscris 4.159 de candidați, dar 222 nu s-au mai prezentat, iar patru au fost eliminați din examen pentru că au încercat să-l fraudeze.
Așadar, din cei 3.937 de candidați prezenți, 1.214 au fost declarați „respinși”, iar 2.719 au reușit să obțină note de trecere.
În acest an, niciun elev din județul Timiș nu a primit media 10 pe linie.
Be the first to write a comment.