Investiții importante în trei localități din județul Timiș. Peste 24 de milioane de lei, fără TVA, vor fi investiți din fonduri europene cu scopul realizării a noi stații de tratare a apei în trei localități.

Contractele au fost semnate la Consiliul Județean Timiș, în prezența președintelui Alin Nica. Va fi îmbunătățit, astfel, sistemul de alimentare cu apă din Buziaș, prin modernizarea stației de tratare din Hitiaș. De asemenea, vor fi construite două noi stații de tratare a apei în Victor Vlad Delamarina și Știuca”, a informat Consiliul Județean Timiș.

Durata contractelor este de doi ani, din care șase luni sunt alocate pentru proiectare și 18 luni pentru execuția lucrărilor.

Cele două contracte fac parte din „Proiectul regional de dezvoltarea infrastructurii de apă și apă uzată din județul Timiș, în perioada 2014-2020”, care are o valoare totală de 239,5 milioane de euro, din care 180,4 milioane de euro fonduri nerambursabile de la Uniunea Europeană, derulat de Aquatim, în cadrul căruia Consiliul Județean Timiș este partener cofinanțator.