Un război este pe cale să izbucnească între USR și PNL, la nivel local. Asta după ce Dominic Fritz i-a luat viceprimarului Cosmin Tabără atribuțiile privind Direcția de Patrimoniu. Totul drept pedeapsă pentru faptul că Tabără nu a dorit să voteze proiectele propuse de administrația Fritz în ședințele Consiliului Local Timișoara.
„Decizia primarului Dominic Fritz de a-mi lua atribuțiile privind Direcția de Patrimoniu este una greșită, atât administrativ, cât și politic, un mod pripit de a face administrație. Acesta a fost singurul mod de a mă pedepsi pentru faptul că mi-am permis să-mi exprim votul în Consiliul Local al Municipiului Timișoara după propria mea conștiință. Pentru că primarul USR nu are cei 50% confortabili prin care să facă ce dorește, nu poate să impună nimănui, prin șantaj, să voteze cum și-ar dori el. Șantajului politic nu-i voi ceda niciodată și nu voi apleca capul în fața nimănui”, a declarat Cosmin Tabără.
De asemenea, viceprimarul PNL al Timișoarei a mai precizat că Dominic Fritz a ales să facă politică într-un mod greșit. În ceea ce privește Direcția de Patrimoniu, Tabără susține că aceasta nu este „un borcan de miere”, așa cum ar crede Dominic Fritz și colegii săi din USR, ci ar fi „un cartof fierbinte”, având în vedere o serie de probleme nerezolvate de ani întregi.
„Domnului primar îi recomand, dacă tot și-a manifestat dorința de a prelua Direcția de Patrimoniu, să o păstreze sub propria-i responsabilitate, să-și asume și să-i păstreze activitatea curată și să n-o paseze ”city-managerului” sau ”celui care le știe pe toate din orice oră din zi sau din noapte” pentru a o păta. (…) Timișoara are nevoie de liniște, responsabilitate, asumare și echilibru mai mult decât oricând, iar această garanție a fost unul dintre motivele pentru care ați fost susținuți prin vot la alegerile trecute”, a conchis Cosmin Tabără.
Be the first to write a comment.