Primăria Timișoara a luat decizia de a pune în valoare bucata în paragină din Bastionul din Piața Mărăști.

Instituția anunță că acest spațiu istoric va fi reabilitat și transformat în galerie de artă. Asta având în vedere faptul că Timișoara se confruntă cu o lipsă de spații culturale.

Un prim pas va fi făcut în următoarea ședință a Consiliului Local Timișoara, când va fi supus votului un proiect de hotărâre care cuprinde Documentația de avizare a lucrărilor de intervenții.

Investim în infrastructura de cultură din Timișoara și adăugăm și acest proiect la lista de obiective de investiții la care lucrăm. Chiar dacă finalizarea reabilitării nu va prinde Timișoara Capitală Culturală Europeană 2023, galeria va rămâne moștenire acestui demers de a revigora cultura noastră locală. Orașul are nevoie și va avea din ce în ce mai multe spații pentru artiști, pentru ca aceștia să-și poată expune munca – fie că este o piesă de teatru, un film sau un obiect de artă într-o galerie”, a afirmat Dominic Fritz, primarul Timișoarei.

Viitoarea galerie de artă va fi amenajată pe Calea Alexandru Ioan Cuza, nr. 2, într-un fragment din fosta cetate, într-un imobil care face parte din ansamblul mai larg, înscris în Lista monumentelor istorice. În prezent, galeria este închisă, fiind în stare de degradare. Investiția va consta în reabilitarea spațiului și redarea lui în circuitul galeriilor de artă din oraș. După reabilitare, se preconizează patru evenimente lunare cu aproximativ 50 de participanți și un număr de 2.400 de utilizatori pe an.

Valoarea totală estimată a reabilitării și punerii în valoare a galeriei este de 1,6 milioane de lei, cu TVA inclus.