Dominic Fritz se laudă cu faptul că Primăria Timișoara a obținut o primă victorie în instanță în fața patronului clubului Heaven. Mai precis, judecătorii au decis să confiște veniturile clubului obținute în perioada în care a funcționat, deși polițiștii locali i-au suspendat activitatea.

Săptămâna asta am înregistrat o victorie de etapă importantă pentru respectarea legii în Timișoara. Instanța ne-a dat dreptate când am cerut confiscarea veniturilor obținute de clubul Heaven în perioada când Poliția Locală i-a suspendat activitatea pentru că funcționa ilegal. Este vorba de peste 250.000 lei. Pentru prima oară, banii pe care îi fac cei care parazitează domeniul public si bazele sportive ale orașului, ignorând legea și sfidând Primăria și Poliția Locală, vor fi confiscați. Este o măsură de a restabili echilibrul între cei mulți care respectă regulile și funcționează legal și ceilalți care cred că se poate oricum, pentru că așa au fost învățați până acum”, a afirmat Dominic Fritz.

De asemenea, edilul-șef a anunțat că la nivelul Primăriei Timișoara sunt în lucru peste zece cazuri punctuale, în vizor fiind societăți care funcționează ilegal pe domeniul public al orașului.

Avem în lucru peste zece cazuri punctuale, care ocupă fără niciun titlu zeci de hectare din patrimoniul orașului, pe care au construit ilegal, au deschis cluburi, terase, baze de agrement, fac milioane fără să plătească un leu bugetului local. Măsuri vor urma în fiecare caz în parte. Este o luptă pe care clasa politică locală a evitat-o până acum, dar pe care mi-o asum. Pas cu pas, facem Timișoara bine”, a declarat Dominic Fritz.