Primăria Timișoara a pregătit un program bogat de Ziua orașului, marcată la data de 3 august.

De dimineață, au avut loc ceremonialuri militare și religioase în Piața Petru Maior, la monumentul lui Virgil Economu, precum și în Piața Unirii. De asemenea, la monument au fost depuse coroane, iar în Piața Unirii a defilat și detașamentul de onoare, oficialitățile prezente au susținut discursuri despre semnificația acestei zilei și a urmat un concert de fanfară.

De asemenea, în sala Filarmonicii Banatul, Consiliul Local Timișoara s-a întrunit în ședință festivă, dedicată orașului. În deschidere au fost intonate imnul României, cel al Uniunii Europene și cel al Timişoarei. În cadrul ședinței au fost decernate mai multe titluri de Cetățean de onoare al Timișoarei.

Onorăm șase dintre cetățenii care ne ajută să înțelegem mai bine cine suntem noi ca și comunitate, ce ne leagă peste toate diferențele noastre. Sunt onorat că ați acceptat invitația noastră. Teodor Stanca, Petru Mirciov, Cornelia Fiat, Ignat Fisher, Iosif Rotariu, Silviu Oravițan, acești șase oameni exprimă valorile noastre de libertate, de asumare, de curaj, de excelență, de umanitate, oameni dintre noi pe care să-i onorăm pentru ce au făcut în viața lor, dar care să ne și inspire să putem răspunde la ce face din noi timișoreni și ce trebuie să facem să trăim aceste valori de libertate, de curaj, de respect, de umanitate. Vreau să vă mulțumesc că ne încurajați, că ne inspirați și că luptați pentru valorile voastre și pentru Timișoara”, a afirmat Dominic Fritz.

Printre cei care au luat cuvântul s-a numărat și mitropolitul Banatului, ÎPS Ioan Selejan.

Domnule primar, știu că pentru maestrul Popas s-a găsit o palmă de pământ în Timișoara pentru un muzeu în memoria și activitatea sa și vă rog să băgați mâna prin vreun buzunar și poate găsiți un spațiu cât de mic și pentru opera maestrului Oravitzan, care a trecut de mult granițele țării noastre. Am impresia că este mai cunoscut în străinătate decât aici, la noi, la Timișoara”, a afirmat mitropolitul Banatului.

A fost decernat titlul de Cetățean de onoare al orașului, fiindu-le înmânate placheta și diploma, următoarelor personalități: Teodor Stanca – fost deținut politic, lider al mișcărilor de protest studențești din Timișoara din 1956 împotriva invaziei sovietice în Ungaria; Cornelia Fiat – exponentă a vieții civice timișorene, fostă deportată în Bărăgan; Petru Mirciov – exponent al vieții civice timișorene, fost deportat în Bărăgan; Ignaț Iosif Fischer – personalitate civică și culturală timișoreană de etnie germană, fost deportat în URSS; Iosif Rotariu – personalitate a fotbalului românesc și timișorean; Silviu Oravitzan – artist bănățean de renume internațional.

Ziua de 3 August se încheie la ora 20.00, în Parcul Rozelor, cu Ansamblul Timișul&Traian Jurchela, Pera Todorovici, Doriana Talpeș, Bela Todor, Renate Binkitsch, Ovidiu Lipan Țăndărică & Fanfara din 10 Prăjini & Balcano. Invitat special este Kalush Orchestra, câștigătorul Eurovision 2022.