Partidul Social Democrat reuşeşte, pe moment, să facă un fel de slalom uriaş printre temele sensibile din spaţiul public.

E tot mai vizibil că liderii PSD încearcă să descarce toate neajunsurile guvernării pe nătângii de la PNL. Zilele acestea, a fost declanşată operaţiunea Perdeaua de fum menită să scoată PSD din subiectul vânzării pe ceva mărunţiş a termocentralei de la Mintia, care face parte din infrastructura critică a României.

Cu mic, cu mare, pesediştii dau vina pentru această operaţiune-tun pe penelişti, în speţă pe ministrul Energiei, Virgil Popescu, ţinut în geamul guvernării tocmai pentru a încasa, deoarece omul nu are nici măcar minima cotă a respectului de sine. Îşi asumă toţi pumnii în cap doar pentru ca partidul să îl menţină în funcţie. Dar asta nu înseamnă că PSD procedează corect şi e greu de presupus că românii pot fi aburiţi de purtătorul de cuvânt sau de diverşi foşti miniştri.

PSD trebuia să se opună vânzării obiectivului de la Mintia şi să semnalizeze la stânga înainte de accident, nu după. Acum e nu doar tardivă mişcarea, ci şi ipocrită. Iar oamenii nu pot fi păcăliţi la nesfârşit…

Preluare foto: g4media.ro