Se fac ultimele pregătiri în județul Timiș înainte de începerea noului an școlar în data de 5 septembrie.
Direcția de Sănătate Publică Timiș anunță că cinci unități de învățământ nu dețin autorizație sanitară de funcționare. Mai mult, în 55 de școli sunt înregistrate probleme în ceea ce privește asigurarea pazei.
„În Timiș, școala începe în condiții normale. Am coordonat astăzi ședința Comisiei mixte de verificare și control al stadiului pregătirilor școlilor din județul Timiș pentru începerea anului școlar 2022-2023. Modul de asigurare a pazei unităților de învățământ este o componentă importantă a menținerii siguranței elevilor. În urma controalelor efectuate, au fost transmise 55 de notificări către conducerile unităților de învățământ preuniversitar cu privire la deficiențele constatate pe această linie și au fost aplicate un număr de 13 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 2.000 de lei. Totodată, au fost verificate 137 autovehicule destinate transportului școlar din județ precum și aspectele legale aferente efectuării acestui tip de transport”, a declarat Sorin Ionescu, subprefect de Timiș.
De asemenea, înaintea începerii anului școlar, au fost controlate 36 de cantine în vederea respectării condițiilor generale de igienă, transport și păstrare alimente. Totodată, în Timiș sunt șase unități de învățământ care funcționează în baza proiectului național ”Masă caldă” prin acordarea unui suport alimentar pentru elevi. Aceste unități au fost și ele verificate și s-a constatat că îndeplinesc cerințele necesare de funcționare.
„Zero latrine în curțile școlilor din Timiș. Este important faptul că în 2022 toți elevii din județul Timiș au acces la unități de învățământ cu grupuri sanitare racordate la apă curentă și canalizare”, a afirmat Sorin Ionescu.
Be the first to write a comment.