A fost panică mare, astăzi, în centrul Timișoarei.

Aproximativ 630 de elevi și profesori de la Liceul I.C. Brătianu au fost evacuați după ce o persoană a sunat la 112 pentru a anunța că în incinta unității de învățământ a fost amplasată o bombă.

Imediat, liceul a fost împânzit de forțe de ordine, care au ajuns la concluzia că alarma a fost una falsă. Acum, oamenii legii încearcă să dea de urma celui care a sunat la 112, pentru a fi sancționat.

La fața locului, au ajuns, echipaje SRI, Serviciul pentru Acțiuni Speciale Timiș, polițiștii Secției 1 Urbane și echipaje ISU Banat, care, în urma verificărilor, au stabilit că este o alarmă falsă, iar, în prezent, se fac verificări, în vederea depistării persoanei care a alertat autoritățile fără un motiv întemeiat și pentru tragerea acesteia la răspundere”, a informat IPJ Timiș.