„Lucrările de artă” expuse în cadrul Beta – Bienala de Arhitectură continuă să provoace controverse.
După balansoarul realizat printr-un gard, mai nou au apărut și plăci de beton turnate în zone verzi din Timișoara.
Cosmin Tabără, viceprimarul PNL al Timișoarei, susține că organizatorii evenimentului nu au solicitat niciun aviz pentru turnarea plăcilor de beton.
„În cadrul oricărui eveniment avizat, Comisia de Avizare a Adunărilor Publice solicită, atunci când este cazul, și acorduri sau avize de la alte structuri, tocmai pentru a se merge strict pe respectarea legii. Am primit o sesizare că unul dintre aceste avize primite pentru Beta – Bienala de Arhitectură nu a fost respectat: s-au turnat plăci de beton în zone verzi, fără documentații, fără avize”, a afirmat Cosmin Tabără.
În aceste condiții, viceprimarul Timișoarei a solicitat Poliției Locale să verifice dacă legea este respectată sau nu în aceste situații.
„Nu discut despre artă, despre modul ei de interpretare. Vorbim doar despre respectarea legii. Indiferent de poziția în care ne aflăm, de conjunctură, dacă cerem respectarea legii, acest lucru trebuie făcut de către fiecare dintre noi. Altfel cum am putea cere acest lucru cetățeanului de rând?”, a precizat liberalul.
Be the first to write a comment.