Gata cu amânările! Primăria Timișoara nu mai pune bețe în roate Consiliului Județean Timiș, care are în plan un proiect privind realizarea unei parcări supraetajate în zona centrală a orașului.

Dominic Fritz a anunțat că, luni, Comisia de negociere între CJ Timiș și Consiliul Local Timișoara a găsit o soluție pentru construirea acestei parcări. Așadar, la schimb cu parcela pe care o are în centrul orașului, Primăria Timișoara va primi un teren de câteva hectare în extravilan pentru a amenaja o nouă pepinieră pe care vor crește arborii și plantele perene de plantat în Timișoara.

Am insistat ca situația să fie discutată în cadrul acestei comisii și mă bucur că în sfârșit, după ani de blocaj și luni de zgomot politic inutil, aceasta a fost deblocata cu o soluție elegantă. Parcela de teren pe care o deține Primăria în zona centrală va fi dată la schimb pe un teren de 5 hectare în apropierea Timișoarei, detaliile urmând a fi stabilite. Consiliul Județean va putea merge înainte cu o parcare multietajată pe un teren lângă Piața Operei care va fi în folosul tuturor timișorenilor. Actuala pepinieră a orașului, gestionată de Horticultura, este o rămășiță a vechii pepiniere unde odinioară creșteau sute de soiuri de plante. Terenul a ajuns, prin căi destul de dubioase, în proprietate privată și orașul nu mai are un teren care să se preteze pentru pepinieră. Cu acest schimb, Timișoara va avea din nou posibilitatea de a-și produce plantele și florile care se plantează în oraș și să reînvie tradiția creării de noi soiuri”, a afirmat Dominic Fritz.

Președinte al Comisiei de negociere din partea Primăriei Timișoara este viceprimarul PNL Cosmin Tabără. În cel mai scurt timp, ar urma să fie concretizate detaliile acestui schimb de parcele.