Teatrul German de Stat din Timișoara va avea propria sală de spectacole.

Asta după ce Primăria Timișoara a fost de acord să transfere spre administrare timp de 49 de ani Teatrului German un imobil aflat pe str. Cuvin, nr. 2, care a adăpostit atelierul fostului liceu MIU, desființat în urmă cu 14 ani.

Această clădire de mult timp a fost un loc în care s-a născut un vis acum cel puțin zece ani: să se transforme acest loc într-un al doilea spațiu pentru Teatrul German. Noi suntem probabil singurul oraș din Europa care avem trei teatre în trei limbi diferite în aceeași clădire. În aceste luni am predat acest spațiu aici, pe str. Cuvin, Teatrului German. La fel am făcut-o și cu fostul cinematograf Arta în Iosefin, pentru Teatrul Maghiar, pentru că noi credem în viitorul teatrelor în limbile minorităților în Timișoara”, a declarat Dominic Fritz.

Imobilul este compus din patru corpuri de clădire: hală (cu parter înalt), atelier, cabină poartă și hală cu un etaj – curte betonată, împrejmuire, poartă de acces și teren construit și neconstruit în suprafață de 2.283 mp.

Timișoara se află într-un proces de recuperare a unui decalaj în ceea ce privește infrastructura de spectacole. La 69 de ani de la înființare sa, Teatrul German beneficiază de aceeași infrastructură de care beneficia atunci. Adică o sală de repetiții care este cât trei birouri și o scenă pe care o împarte de tot atâția ani cu Teatrul Maghiar de Stat. Am intrat în acest spațiu pentru prima dată acum câteva săptămâni. Am făcut o curățenie în curte și a spațiilor. Acum analizăm diferite variante de reamenajare a acestui spațiu și se lucrează la primele estimări. Cert este că ne dorim să avem o dublă abordare. Pe de o parte, o abordare privind refacerea și alocarea de funcțiuni teatrale întregului imobil, atât imobilului construit cât și curții interioare, lucru care după primele aproximări ar dura trei până la patru ani. Dar ne dorim și un demers pe termen scurt, o dare în folosință treptată în așa manieră încât în anul 2023 să putem să consemnăm în aceste spații primele evenimente pe care să le susținem aici”, a precizat Lucian Vărșăndan, directorul Teatrului German de Stat Timișoara.

Instituția vrea să transforme o parte din spațiu în sală de spectacole. Mai mult, începând din anul 2023, în curtea interioară vor fi organizate spectacole în aer liber.

Reparațiile și amenajarea spațiului se vor face din cheltuieli curente. De asemenea, vom face un DALI pentru a vedea cam cât ar costa reabilitarea și transformarea acestui spațiu și în același timp identificăm mai multe surse de finanțare. Noi suntem pregătiți să finanțăm o parte și din bugetul local, dar există și surse de finanțare, fonduri transfrontaliere, fonduri norvegiene care finanțează și obiective culturale. Nu avem aici doar reabilitarea unei clădiri, ci este un concept întreg a unui spațiu teatral neconvențional și sperăm că vom putea găsi și o finanțare externă”, a afirmat Dominic Fritz.