Un constructor a fost pus de polițiștii locali să curețe o stradă din Timișoara. Asta după ce un camion al firmei a umplut-o de noroi.

Incidentul a avut loc miercuri, polițiștii locali fiind sesizați cu privire la faptul că un camion a ieșit cu roțile pline de noroi de pe un șantier din zona Stadion, pe strada Podeanu. Așadar, întreaga stradă era plină de pământ și mocirlă.

Colegii de la Poliția Locală s-au deplasat la fața locului, au amendat cu 2.000 lei pe reprezentantul constructorului și i-au dat termen o oră să amenajeze un drum temporar și să spele strada. Constructorul s-a conformat imediat”, a informat Primăria Timișoara.

Reprezentanții instituției transmit că în urma noului regulament adoptat din acest an, firmele de construcții au obligația să pună o rampă de spălare a roților utilajelor care ies din șantier și să amenajeze un drum provizoriu în incinta șantierului, pentru a evita împrăștierea de noroi în oraș.

Mulțumim pentru vigilență celor care ne-au sesizat ce se întâmplă. Ne puteți transmite astfel de situații cu ajutorul noii platforme de sesizări sau apelând direct la Poliția Locală”, a precizat Primăria Timișoara.