Guvernul a reușit să facă un pas important în ceea ce privește proiectul privind realizarea unui nou stadion la Timișoara, în locul vechii arene „Dan Păltinișanu”. Alin Nica, președintele Consiliului Județean Timiș, anunță că a fost finalizat studiul de fezabilitate pentru această investiție.

Am primit documentația aferentă studiului de fezabilitate pentru viitorul stadion care va fi construit în locul arenei „Dan Păltinișanu”! Urmează obținerea avizelor, de aceea, având în vedere importanța investiției, fac un apel pentru tratarea acestora în regim de urgență. La Consiliul Județean susținem urgentarea avizelor care depind de noi sau de instituțiile aflate în subordinea noastră și de aceea îmi doresc ca și celelalte instituții să facă același lucru, să nu lăsăm birocrația să afecteze un obiectiv atât de așteptat în comunitate”, a afirmat Alin Nica.

Studiul de fezabilitate a fost realizat de Compania Națională de Investiții. Noul stadion al Timișoarei ar urma să aibă 30.000 de locuri, investiția fiind estimată la aproximativ 120 milioane de euro.