Primăria Timișoara anunță că, în viitorul apropiat, două licee vor fi transformate în campusuri școlare inteligente. Este vorba de Liceul Tehnologic de Industrie Alimentară și de Colegiul Tehnic „Henri Coandă”. Instituția transmite că recent a semnat contractul de finanțare prin fonduri europene nerambursabile pentru reabilitarea și modernizarea celor două unități de învățământ. În total, vor fi reabilitate opt corpuri, cu scopul scăderii consumului de energie pentru încălzirea clădirilor.

Transformăm Colegiul Tehnic Coandă și Liceul Alimentar în campusuri verzi, inteligente cu bani europeni, prin Programul Național de Redresare și Reziliență și de la bugetul local. În cele două școli investim 11 milioane de euro, cu tot cu contribuția Primăriei. Fără bani europeni aceste investiții ar fi foarte costisitoare pentru bugetul local și greu de făcut. Practic, la finalizarea lucrărilor, vom avea două licee moderne, cu surse regenerabile de producere a energiei și cu un confort mult sporit pentru elevi, atât în clase cât și la internate. Este un concept pe care îl pregătim și pentru alte școli din Timișoara, cum sunt Colegiul Bănățean, Colegiul de Vest și Liceul Sârbesc”, a afirmat primarul Dominic Fritz.

Potrivit Primăriei Timișoara, reducerea consumului anual de energie termică va fi de cel puțin 50% față de consumul anual specific. Cum ambele campusuri se vor baza și pe panouri solare, aproape 1.300 de elevi se vor bucura de acest concept de Campus Școlar Verde. Proiectele se află în acest moment la faza de elaborare a documentației tehnice, iar termenul de realizare va fi stabilit odată cu aprobarea indicatorilor investiției în Consiliul Local.

Liceul Tehnologic de Industrie Alimentară va deveni o Școală Verde Inteligentă, conform proiectului, și va beneficia de aproape 4 milioane de euro pentru reabilitarea clădirii de liceu, a internatului și cantinei, în timp ce Colegiul Tehnic Henri Coandă va beneficia de aproape 5 milioane pentru renovarea energetică a 4 corpuri de clădire publică: corp clădire internat, corp clădire corp clădire cantină și corp clădire sală de sport. Renovarea clădirii care cuprinde colegiul și laboratoarele va fi finanțată prin bugetul local”, a informat Primăria Timișoara.