Și în acest an, Ziua Unirii Principatelor Române a fost sărbătorită la Timișoara. Ca de obicei, în fața Monumentului Domnitorului Alexandru Ioan Cuza, de lângă sediul Poliției Timiș, a fost organizată o ceremonie militară și religioasă.

De asemenea, reprezentanții autorităților locale și județene prezenți au susținut discursuri în timpul cărora au scos în evidență importanța acestei zile.

Împlinirea a 164 de ani de la Unirea Principatelor Române sub conducerea Domnitorului Alexandru Ioan Cuza am sărbătorit-o alături de timișoreni. Ziua de 24 ianuarie 1859 va rămâne o zi sfântă în istoria poporului român, istorie pe care avem responsabilitatea să o transmitem mai departe. În aceste vremuri, în care întreaga lume este marcată de schimbări majore, noi, românii, avem nevoie să rămânem uniți, indiferent în ce colț de lume ne aflăm, și să dăm dovadă de patriotism adevărat. La mulți ani, România! La mulți ani, români”, a afirmat Sorin Ionescu, subprefect de Timiș.

De asemenea, Alexandru Proteasa, vicepreședinte al CJ Timiș, a precizat că „astăzi ne aducem aminte cu mândrie de Ziua Principatelor Române. În această zi se împlinesc 164 de ani de la unirea Moldovei cu Țara Românească, un eveniment de mare importanță pentru statul modern în care trăim. Luând aminte la istoria noastră, putem construi viitorul pe care strămoșii noștri ni l-au încredințat”.

Totodată, la eveniment a participat și Cosmin Tabără, viceprimarul Timișoarei, care a declarat că „24 ianuarie 1859. Un moment despre care istoricii spun foarte multe. Noi, acum, trebuie să continuăm acel drum, trebuie să respectăm și să continuăm munca înaintașilor noștri. Să ne gândim și la românii plecați peste hotare, sunt milioane de oameni afară. Dacă sunt acolo, departe, nu înseamnă că nu suntem uniți, nu înseamnă că nu suntem același popor. Ca reprezentanți ai administrației, ai politicului, avem obligația să facem tot ceea ce depinde de noi pentru a putea reîntregi acest popor, pentru a readuce unitatea între români. Așa să ne ajute Dumnezeu! La mulți ani, români”.

La finalul alocuțiunilor, a avut loc defilarea Detașamentului de Onoare, iar apoi cei prezenți s-au prins în Hora Unirii.