Spitalul Județean Timișoara va avea un nou director. Începând cu data de 6 februarie, funcția de manager a celei mai mari unități medicale din zona de vest a țării va fi ocupată de Dorel Săndesc, unul dintre cei mai cunoscuți medici din Timișoara.

Dorel Săndesc va ocupa această funcție în urma unei decizii semnate de Alexandru Rafila, ministrul Sănătății. Săndesc este șeful Clinicii de Anestezie și Terapie Intensivă a Spitalului Județean Timișoara și prorector la Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara.

Dorel Săndesc a fost desemnat „Medicul anului 2022”  în cadrul Galei Romanian Healthcare Awards (RHA).

Înaintea lui Săndesc, Spitalul Județean Timișoara a fost condus de Sorin Barac, medic specialist în chirurgie vasculară, care și-a dat demisia din funcție.