Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, a venit cu noi detalii referitoare la proiectul privind construirea ultimului tronson rămas din autostrada A1 Lugoj – Deva, între Margina și Holdea, pe care se află și celebrele tuneluri pentru urși. Astfel, ministrul Grindeanu susține că până la sfârșitul lunii mai ar trebui să fie finalizată proiectarea pentru această investiție.
„Pe bucata cu tuneluri pentru urși, undeva la sfârșitul lunii mai se termină partea de proiectare, după care se va intra în faza de execuție. Avem un constructor serios acolo, un constructor care are în acest moment, în paranteză fie spus, în execuție în România 440 kilometri de autostradă și drum expres. Sunt extrem de bine organizați și n-am nici cel mai mic semn de întrebare că nu se țin de termenele asumate pe toate contractele pe care le-au semnat. Ba din contră, vin cu ele înainte de termen. De exemplu, pe autostrada Moldovei, de la Ploiești la Pașcani am reușit să desemnăm câștigătorii pe toate cele 13 loturi, zece dintre ele au fost câștigate de această companie. Este și normal, pentru că este din zona respectivă, a venit cu prețurile cele mai bune și a câștigat. Lucrează în trei schimburi, vă rog frumos să mă credeți”, a declarat ministrul Transporturilor.
Așadar, potrivit lui Sorin Grindeanu, la sfârșitul primăverii ar trebui să se intre în faza de execuție pentru acest tronson din autostrada A1.
„În acest moment, nu am niciun fel de întrebare că nu fac față la ceea ce s-au angajat, sunt extrem de bine organizați și au lucrurile și fluxurile foarte bine puse la punct. Chiar este un motiv de mândrie că un constructor român, până la urmă, a ajuns să aibă o asemenea capacitate. Repet, astăzi, are în execuție 440 kilometri de drum expres sau autostradă. Asta înseamnă aproape jumătate din rețeaua existentă a României în acest moment. Deci pe zona cu tuneluri pentru urși, partea de proiectare ar trebui să se termine în această primăvară, pe finalul primăverii să se intre pe zona de execuție”, a afirmat ministrul Transporturilor.
Be the first to write a comment.