Normalitatea politică în care a intrat Timișoara a fost sesizabilă în momentul deschiderii oficiale a festivităților ocazionate de obținerea titlului de Capitală Europeană a Culturii. În foaierul Operei au intrat, aproape în același moment, Gheorghe Ciuhandu, primarul în mandatul căruia au fost făcute primele demersuri pentru ca orașul Revoluției să intre în cursa europeană a capitalelor culturale și Simona Neumann, care a condus echipa timișoreană la succes. Astfel a fost închis un fel de cerc al civilizației! În discursul său, primarul în exercițiu, Dominic Fritz, a amintit de faptul că povestea de succes a Timișoarei a început în urmă cu 13 ani, ceea ce a reprezentat o recunoaștere a eforturilor anterioare.

Dar oare cum ar fi arătat momentul oficial al deschiderii dacă primar în exercițiu ar fi fost Nicolae Robu?

Putem să facem un exercițiu de imaginație aici…probabil că maestru de ceremonii ar fi fost mâna dreaptă a lui Robu, Ionuț Nasleu, în timp ce mâna stângă, Alin Popoviciu, ar fi putut să se întrețină în mai multe limbi de circulație internațională cu membrii corpului diplomatic. Florin Răvășilă ar fi fost probabil desemnat să răspundă de partea artistică a momentului, în timp ce Buboi de Săcălaz ar fi asigurat transportul de la aeroport spre centru a premierului Nicolae Ciucă.

Poate că pentru unii acest scenariu e de coșmar, mai ales că unii dintre cei amintiți sunt clienți ai procurorilor, însă astăzi în mediile bănoase ale Timișoarei se discută intens despre revenirea la butoane și buget a echipei menționate mai sus. Se fac sondaje de opinie, se plătește consultanță, se adună echipe dornice să devoreze bugetul local, se amplifică diversiunile, etc. Un fel de tot tacâmul sulfuros care a fost utilizat în trecut la Timișoara.

Preluare foto: banatulazi.ro