Pavel Teodor, primarul orașului Recaș, a fost sancționat de prefectul de Timiș, după ce ANI a stabilit că este vinovat de conflict de interese.

Prefectul județului Timiș, Mihai Ritivoiu, a emis astăzi ordinul privind sancționarea disciplinară de diminuare a îndemnizației cu 10% pe o perioadă de 6 luni a primarului orașului Recaș, Pavel Teodor, ca urmare a rămânerii definitive în instanță a raportului ANI privind încălcarea regimului juridic al conflictului de interese”, a informat Prefectura Timiș.

ANI a stabilit că Pavel Teodor s-a aflat într-un conflict de interese administrativ, după ce a semnat un contract, în anul 2018, prin care Primăria Recaș a închiriat, fără licitație publică, un teren de 150 mp unei firme deținută de soția acestuia.