Primăria Timișoara vrea să realizeze un plan de dezvoltare din punct de vedere urbanistic a zonei Antenelor. Așadar, prin Direcția de Urbanism, începe planificarea coerentă a Zonei Antenelor, ultima zonă centrală nesistematizată din punct de vedere urbanistic.

Această zonă este întinsă pe o suprafață de aproximativ 42 de hectare, fiind delimitată de str. Divizia 9 Cavalerie, str. Aristide Demetriade, B-dul Antenei și Open Ville.

Este al doilea masterplan urbanistic pe care îl realizează administrația, prin care va fi asigurată o dezvoltare teritorială unitară și flexibilă. Primăria deține, de asemenea, un teren nevalorificat, pe care dorește să-l redea comunității prin acest proces. Masterplan-ul va fi realizat de Direcția Generală Urbanism și Planificare Teritorială și are o durată de elaborare și aprobare de două ori mai scurtă decât elaborarea unui Plan Urbanistic Zonal pentru întreaga zonă și crește gradul de adaptabilitate a dezvoltării teritoriale pe termen mediu și lung. Acesta servește și ca bază pentru viitoare Planuri Urbanistice Zonale private”, a informat Primăria Timișoara.

Durata de elaborare a strategiei este de aproximativ zece luni. Instituția transmite că au existat consultări cu proprietarii din zonă, care s-au arătat deschiși față de această inițiativă de sistematizare și care au fost informați cu privire la condițiile procesului de elaborare a strategiei. Astfel, în perioada de elaborare, va fi suspendată depunerea de documentații de urbanism aferente acestei zone.