Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara anunță că firma care a câștigat licitația privind proiectarea și execuția ultimului tronson lipsă din autostrada A1 Lugoj – Deva a trecut la studii în teren. Mai precis, în această perioadă se realizează investigațiile geotehnice.

Antreprenorul obiectivului de investiții “Autostrada A1 Lugoj –Deva, Lot 2: km 27+620 – km 56+220, Secțiunea E și finalizare Secțiunea D” a început investigațiile geotehnice pe teren. Reamintim că în luna octombrie 2022 a fost semnat contractul cu asocierea S.C. Spedition UMB S.R.L. – S.C. Tehnostrade S.R.L. – S.C. SA & PE Construct S.R.L. – EURO-ASFALT d.o.o pentru finalizarea lucrărilor la autostrada A1, pe sectorul amintit. Echipele specializate lucrează cu cinci instalații de forat. Contractul se află acum în perioada de proiectare”, a informat DRDP Timișoara.

Valoarea contractului este de peste 1,8 miliarde de lei, fără TVA, finanțarea fiind asigurată prin PNRR.

Conform condițiilor din Acordului de mediu, a fost prevăzută realizarea a două tuneluri în cadrul Secțiunii E în contextul evitării problemelor de stabilitate și a impactului negativ cu implicații majore asupra mediului. Lungimea celor două tuneluri va fi de aproximativ 2,13 km. Tunelurile vor fi formate din două galerii unidirecționale prevăzute pe fiecare cale de circulație cu platforma de 11,25 m.